RaidmaxGaming by Alexander

     M-am gandit sa va prezint un super sistem pentru gaming pe platforma Intel. Mi s-a propus sa pornesc de la procesorul Intel I5 si de la o placa video de ultima generatie de la ATI, si anume Radeon HD 5850. Desi Intelul nu este prima mea alegere in alcatuirea unui pc, am avut un ajutor de nadejde in marca ASUS si Gigabyte, care mi-au oferit alternativele optime in ceea ce priveste placa de baza respectiv placa video. Cum orice sistem gaming trebuie sa se poata baza pe un sistem de racire optim, Raidmax a fost alegerea fireasca in ceea ce priveste carcasa, oferindu-mi maximul de performanta la costul cel mai redus posibil.

 

     Pasii pe care i-am urmat in construirea sistemului au avut doua repere clare: procesorul si placa video. Ma refer in primul rand la corelarea procesorului cu o placa de baza superioara ca performanta si constructie, si apoi la alegerea unei surse care sa serveasca nevoilor energofage ale placii video. Un aspect important l-a constituit si constructia placii de baza care a trebuit sa permita o integrare cat mai buna a placii video.

 

 

     Trebuie sa intelegeti ca aceasta placa dispune, in toate variantele - ASUS, Gigabyte, HIS, de un sistem de racire patentat care o face sa ajunga in dimensiune latimea placii de baza si sa acopere spatiul aferent a doua sloturi pci. A trebuit sa aleg o placa de baza care sa aiba in asa fel dispuse sloturile, incat placa video sa nu ma priveze de un slot PCI. Asus P7P55D PRO a fost alegerea ideala. Placa video nu a acoperit nici unul din cele 2 sloturi pci disponibile si nici un alt slot important. 
     Sursa aleasa a fost un Xilence SPS-XP600(135)R, o sursa de 600W cu ventilator silentios de 135 mm, cu multiple protectii dar mai ales cu toti conectorii necesari placii de baza si placii video, care a avut nevoie de cele doua cabluri de alimentare speciale ale sursei. 

 

 

     Carcasa a fost una dintre cele mai importante alegeri pentru ca un astfel de sistem trebuie in primul rand montat intr-un mod lejer si elegant, si mai apoi sa dispuna de cat mai multe ventilatoare pentru o racire buna. Raidmax Smilodon dispune de 5 ventilatoare silentioase (si dotate, 4 dintre ele, cu leduri, pentru cei pretentiosi din punct de vedere estetic) si de un sistem de montare patentat. Astfel, laturile carcasei se desfac lateral permitand o montare extrem de lejera a placii de baza si a celorlalte componente. Sistemul screw-free permite o montare rapida si usoara a unitatilor optice si de stocare. E suficient sa spun ca toate acestea le ofera o carcasa care costa doar 250 ron. 

     Restul componentelor: kit memorii Corsair dual channel DDR3 XMS3, un HDD Western Digital CaviarGreen de 1TB, un DVD-RW Samsung. Intregul sistem a fost comandat si livrat de magazinul online MEDIADOT (mai putin carcasa) si a costat cu aproximatie 3700 RON. Acest articol nu constituie o reclama platita MEDIADOT. Am mentionat magazinul deoarece, pe langa furnizorii de top de care dispun, si as mentiona Asesoftul, mi-au dovedit ca sunt unul dintre magazinele de top din Romania si cu preturile cele mai bune.