Tags: colegi
April 26th, 2009
Rautatea se manifesta de cele mai multe ori din prostie, dar vad ca in ultima vreme se manifesta si o dusmanie mare, uneori de la persoane de la care nu te-ai astepta in mod normal, persoane educate, si care au pretentia unor oameni intelectuali.
In mare parte este clar ca numai "pretentia" e de ei, si ca in realitate sunt niste pramatii carora nu numai ca le-a murit deja capra in chinuri, si nu numai ca isi doresc sa moara si a vecinului, dar fac tot posibilul sa omoare saraca capra in chinuri groaznice. De astfel de persoane nu ai loc, nu poti sa traiesti, si cel mai des nu poti sa muncesti - baga strambe, iti stau in cale, asa numitele curve cu doua fete.
Cand nimic nu le poate zdruncina pozitia pe care si-au asezat frumusel dosul, atunci isi manifesta cel mai bine dusmania. La o institutie publica, n-am sa spun despre ce este vorba, exista o astfel de persoana dusmanoasa, de sex feminin, ca altfel nu se putea, si care se ocupa de calculatoare si de reteaua institutiei. Nu sunt si nu vreau sa par misogin, dar daca pui o muiere sa se ocupe de asa ceva, inseamna ca ai cautat-o cu lumanarea. A facut sa plece pana acum 3 oameni care se angajasera sa o ajute in activitatea asta. Sa instaleze softurile, sa execute mentenanta, sa rezolve problemele de retea. Cum intr-un birou toate calculatoarele s-au virusat, nu intrebati cum, acestea trebuiau pur si simplu curatate printr-o reinstalare de sistem. Cu tot cu programe, o astfel de operatiune se poate face pe loc si dureaza maxim 3 ore. Nu mai spun ca se poate face simultan. La ea insa dureaza "2 sau 3 zile", si trebuie sa le ia in birou la ea sa le rezolve. Evident ca NU lasa nici pe ceilalti colegi din serviciul respectiv sa se ocupe.
Mai stiu eu pe cineva care nu ma lasa sa ajut clientii cand aveau vreo problema cu netul. Intotdeauna era musai sa rezolv problema in 5 minute altfel "care i-a-mbracat". Daca propuneam sa merg pana la respectivul sa vad despre ce e vorba, exploda Vezuviul. Partea proasta e ca eu eram nevoit sa dau explicatii incoerente pentru a motiva refuzul, iar oamenii se simteau pe drept cuvant neglijati.
<< Astea sunt doar doua dintre cazurile cu care m-am intalnit si despre care am aflat. Revoltator este ca acolo unde era mai mare nevoie, acest asa zis virus a blocat accesul la internet al unuia dintre calculatoare. Drept urmare, de o luna de zile acea persoana nu mai are internet pe calculator.>>
Si va spuneam ca nu e cazul sa puneti revolta mea pe seama misoginismului. De ce? Simplu! Pentru ca un barbat, oricat de ocupat ar fi, daca e pe un astfel de post e clar ca este pasionat de calculatoare, si ar sta si in cap ( cu ghilimelele de rigoare ) numai sa rezolve problema. Pentru el ar fi o chestie de mandrie, in special ca aceste calculatoare sunt utilizate de femei si stim foarte bine ca barbatii nu rateaza nici o ocazie sa se dea grozavi in fata femeilor.
Dar rautatea merge mana in mana si cu nesimtirea. Femei sau barbati, ies cu javra la plimbare ( caini din astia mici si ai dracu ) uneori in lesa, alteori fara. Si cum maniile nu se discuta ci se executa, sunt nevoit sa scot in fata magazinului doua scutere. Jigodiile astea mici vin si mi se pisa pe roti. Am inceput sa ies sa ii gonesc, pentru ca stapanii lor au probabil o adevarata satisfactie ca jigodiile lor isi fac nevoile fix unde nu trebuie. Du-l la un copac, animalu dracului, la un stalp, ai bunu simt si stapaneste-l ca eu nu am venit la usa matale sa ma pis pe ea. Astea nu sunt masini sa le las afara, le bag inauntru cu pisatu cainelui tau pe roti, ai dracu nesimporci si imputiti ce sunteti!
Asa intelege romanu' sa se comporte. Trebuie sa-i dai peste nas ca sa se simta! SA NU FIM INDIFERENTI ca ni se suie in cap aceste animale nesimtite! Vai de capu' lor si de rautatea lor din suflet ca rau vor ajunge si ne trag dupa ei, ca suntem judecati dupa astfel de gunoaie umane! Fi-le-ar jena sa le fie!
sursa foto catel
December 4th, 2008
De la colegi te poti astepta la orice, in mod special sa comenteze sefului orice discutie pe care o ai cu ei despre acesta si nu numai. Atat iti trebuie sa spui unui coleg ceva rau de sefu'. Nu poti pretinde ca ai incredere in cineva anume decat daca ti-o dovedeste, si atunci ii poti spune vrute si nevrute, sigur fiind ca nu da fuguta la patron sa raporteze. Culmea e ca iti dovedesc bun simt si incredere exact persoanele la care te astepti mai putin.
In orice caz, cel mai indicat e sa tii pentru tine si sa nu dai nici o ocazie de barfa, oricat de banal ar fi subiectul adus in conversatie. Te poti astepta la turnatorii de la oricine, in special de la colegii de aceeasi varsta. Cand insa e vorba de o persoana matura, de la care te astepti sa gandeasca macar, lucrurile se schimba, cel putin in principiu. Si mai ales daca mai si are pretentia ca e un om de caracter si ca tot ce vorbim ramane intre noi. Nu m-am abatut de nici o culoare de la ideea ca orice ar fi, nu comentez nici un fel de lucruri compromitatoare sau interpretabile, indiferent cine e persoana care ma asculta.
Din pacate, se vede treaba ca un om nu poate fi judecat deloc dupa aparente. I-am comunicat pur si simplu acestui coleg, ca la un magazin foto au un anunt de angajare, si ca s-ar putea sa depun un CV acolo. In plus, i-am dat de inteles ca e un lucru pe care sa nu il spuna altcuiva. Va las sa ghiciti cine a aflat.
De acum incolo e bine de stiut cu cine ai de-a face. Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca ii spuneam ceva cu adevarat confidential, fiind pe deplin convins ca am de a face cu un om de moralitate incontestabila. Modul in care a considerat sa procedeze cu informatia pe care i-o incredintasem, aparent din entuziasmul de a spune cuiva, este foarte urat, dovedeste in primul rand ca nu te poti astepta la decenta si principialitate din partea generatiei tinere din moment ce nici acei trecuti de prima tinerete nu se dovedesc a fi niste oameni cu principii si caracter.









