Imbecilismul in pandemie - un sport international
Coronavirusul s-a dovedit la nivel mondial a fi ca un fel de turnesol. A pus in evidenta unele dintre cele mai daunatoare atribute ale formelor de viata ce populeaza abuziv aceasta planeta dintre care cea mai grava lipsa unei judecati normale. Imbecilismul atroce a cuprins repede si sigur o mare parte din planeta fiind cu absoluta certitudine intretinut de cea mai abila forma de manipulare - teoria conspiratiei.
Imbecilismul pe timp de pandemie e caracterizat printr-un puternic negationism. Prin adoptarea mai ceva ca o religie a diverselor teorii ale conspiratiei. Prin atitudini absolut ilogice si care frizeaza pana si banalul instinct de conservare. Daca ar fi sa sumarizam cat mai scurt posibil teoriile conspiratiei care au dus la amplificarea valului de prostie si inconstienta atunci am avea doua mari premize de la care s-a plecat: ca oculta mondiala a creat o pandemie falsa pentru a ne tine sub control sau a ne vaccina cu cine stie ce si ca restrictiile astea de tip lockdown sunt menite sa ne obisnuiasca cu o restrangere permanenta a drepturilor si libertatilor individuale. Cuvantul "libertate" in mod special a fost rostogolit obsesiv compulsiv de milioane de ori pana mi s-a acrit.
Atunci cand un individ pune "libertatea" mai presus de sanatate e absolut normal ca ai de-a face cu un idiot. Mai ales pentru ca peste 90% dintre cei care au tipat pentru "libertate" in timpul acestei pandemii au in vedere preocuparile cele mai marunte posibil. De ce sa nu fim corecti si s-o spunem p-aia dreapta? Pentru marea majoritate ingradirea asa zisei libertati s-a tradus in ingradirea dreptului la vacante, chiolhanuri, petreceri, bautura si dezmat in cluburi, prosteala vesnica pe la diverse terase sau inghiorlaieile si dezmatul psihopat de la asa zisele festivale de zgomot muzical.
Multi simandicosi s-au aratat suparati de inchiderea teatrelor. Stai dracu jos ca te duceai la teatru de doua ori pe an si in rest bateai neversea-urile, untoldurile si manelele cand beai bere de 2 lei cu spargatorii de seminte din aturajul tau de doi bani.
Imbecilismul nu i-a iertat nici pe unii de la care ai avea pretentia ca sunt mai dotati intelectual. Urmaream cu stupoare un interviu cu un director de teatru care ne spunea ca ar fi tare nasol pentru majoritatea teatrelor sa intre cumva pe online ca, vezi doamne, ei au fost mai norocosi de au transmis ca au trei camere si se mai vede piesa din diverse unghiuri si ... Ce ma? Bai, trezeste-te. Care unghiuri? Cand se duce omu fizic la teatru ia UN loc in sala si intepeneste acolo toata piesa si, ce sa vezi, nu toti stau in mijlocul salii. Care trei unghiuri? Se muta oamenii de pe dreapta pe stanga salii sa vada sapte perspective? Da cand ascultam pe vremea comunismului teatru radiofonic cum era? Mutai radioul de la urechea stanga la aia dreapta sa ai "perspective"?
Imbecilismul are atat de multe forme retarde ca te sperii. S-a spus de exemplu "unde e virusul ca au protestat mii de oameni prin Berlin si n-au nimic", si asta la ceva ore, o zi dupa proteste de parca brusc ideea normala de incubatie ar fi disparut din mintea tuturor. S-a spus ca mastile ucid sau ca reduc grav nivelul de oxigen dar parca toti au uitat brusc ca medicii din toata lumea poarta mastile ore intregi de dinainte de pandemie si ca deja de 8 luni si mai bine le poarta aproape tot timpul si nici un medic n-a murit din cauza asta. Ce sa mai zic de asiaticii care le poarta de zeci de ani ore intregi zilnic din cauza poluarii. Unii "propovaduiesc" venirea cipurilor in vaccin, fara sa se informeze catusi de putin de elemente de baza cum ar fi faptul ca un cip nu se poate plimba de nebun prin corp in primul rand pentru ca n-ar avea cum si ar risca sa fie eliminat sau sa omoare gazda, prin fluxul sangvin de exemplu riscand sa produca vreo embolie. Un cip trebuie fixat intr-o zona a corpului si cele mai performante cipuri ce pot fi implantate oamenilor sunt absolut vizibile. Logica elementara ar trebui sa spuna oricui ca un cip microscopic n-ar avea decat capabilitati de tracking, ca doar n-o sa transmita video si audio, zau asa. Iar tracking si spionaj elementar face bine mersi orice smartphone pe care-l avem. Esti spionat de propriul mobil, lasa cipurile ca abia stii tabla inmultirii si te-ai trezit ca stii tu mai bine cum e cu cipurile?
Cel mai mare imbecilism e credinta ca niste secrete mondiale ale ocultei si ale diversilor care vor sa ne conduca si subjuge si cine mai stie ce, se raspandesc asa liber si bine mersi pe net. Ca vezi un clip pe youtube de 10 minute si gataaaa, esti iluminat, stii tu secretele lumii, bogatilor planetei si ale universului. Unii nu au fost in stare sa vada ca suntem de ani de zile manipulati masiv pe retelele sociale de la banalele interese politice si culminand cu manipularea privind coronavirusul.
Realitatea e ca putini dintre noi au o atitudine logica si sanatoasa. E probabil sa existe o conspiratie de o anumita natura. Exista multiple posibilitati. Chiar crezi ca daca ai vizionat niste clipuri pe net cu teorii ale conspiratiei, tu ala din fotoliu cu sarmaua in frigider ai devenit cunoscatorul vreunui adevar absolut? Crezi ca eu care iti spun ca esti sigur manipulat, pentru ca manipularile merg in ambele sensuri ale situatie, sunt convins ca nu exista nici o conspiratie?
Atitudinea sanatoasa ar fi sa ne protejam. Pana una alta au murit si mor niste oameni. Poate ca cifrele sunt umflate sau probabil ca testele ne spun ca avem coronavirus chiar si cand de fapt e o gripa sau o pneumonie de alta cauza. Ce ne costa de fapt sa respectam trei reguli simple? Masca, distantarea si igiena mainilor. Sa o facem in primul rand din respect pentru sanatatea celorlalti care nu sunt obligati de "libertatea" ta sa si-o piarda pe-a lor. In definitiv libertatea nu valoreaza nimic daca esti mort.
Print article | This entry was posted by alexander on 11/19/20 at 03:44:00 pm . Follow any responses to this post through RSS 2.0. |