Cea mai tampita inventie a operatorilor de telefonie mobila au fost aceste tonuri de apel, melodii pe care oamenii obsedati si le pun chipurile in loc de tonul obisnuit. Eu n-as avea nimic impotriva daca aceste tonuri ar fi setate asa cum ar trebui.

     Ce haz are sa pui un astfel de ton daca peste el auzi si tonul clasic de apel? Nu mai spun ca te intampina tot felul de melodii pe care nu poti sa le suferi, care se aud foarte strident, fiind de o calitate infecta si care te fac sa departezi telefonul de ureche pentru a evita atacul sonor. Si pentru aceasta porcarie, posesorul liniei plateste si aproape un euro pe luna. Daca s-ar auzi doar melodia, asa cum se intampla pe la UPC sau RDS, poate ca ar merita.

     Cea mai buna idee ar fi sa nu mai dati bani operatorilor pentru porcaria asta fiindca singurul lucru pe care il faceti e sa enervati lumea care va suna.

     Ca sa clarific problema, se spune Sfintele Pasti si nu Pastele, ca tot ni s-a dat peste nas pe la tv de la oameni mai invatati, da uite ca eu le-am articulat cu un le si mi se cam rupe cat de sfinte sunt fiindca 90% dintre noi cauta orice ocazie ca sa se indoape si sa asalteze supermarketurile. Ca si vecinii grataristi care n-au stiut dimineata decat sa se imputa si sa ii imputa si pe altii.

     Nu pot sa spun ca m-am plictisit pentru ca am stat prin lumea virtuala unde ma agit de cateva saptamani si ma simt chiar bine, multi prieteni, discutam. de fapt de ce scriu articolul asta? Mi s-a nazarit sa-mi mai dau si eu cu o crema antirid ca mi-au facut toti numa riduri si peri albi si ma pregatesc sa ma culc. 

     Doresc tuturor multa sanatate si bucurii, sper ca s-au distrat azi in familie si au fost linistiti si fericiti si ne auzim cat de curand. Unde dracu mi-am pus pastilele alea de inspiratamol forte? Offf...

     Am vazut situl asta pe twitter la Teleleu si nu m-am putut abtine sa nu caut una mai porcoasa. Si iata c-am gasit-o.

 post scriptum =))))))))))))

     Multi oameni ajung sa nu mai asculte aproape deloc muzica de la o anumita varsta. Eu care fac parte din generatia walkman sau mai nou mp3/4 player nu reusesc sa-i inteleg pe cei care renunta la muzica. O fi si o trasatura de familie, taica-meu asculta si acum muzica mai rau ca in tinerete iar maica-mea are o sumedenie de cd-uri cu artistii ei preferati. Pana si bunica-mea se uita cu sfintenie la Tezaur folcloric (sau cum se mai numeste).

     Nu ii pune nimeni pe cei in varsta sa asculte SnoopDog sau Lady Gaga dar majoritatea nu mai asculta nici macar muzica populara, nici muzica tineretii lor, ce mai prind asa pe la televizor, accidental.

     Li se intampla si unora mai tineri. O fata care lucreaza la un ghiseu Raiffeisen ma intreaba, vazandu-ma cu castile la urechi "Fara muzica nu poti?" Desigur intrebarea n-a fost una rautacioasa, dar nu m-am asteptat la o astfel de intrebare de la cineva de vreo 30 de ani. 

     Uite, chiar ma gandeam zilele astea la ascultatul muzicii pe strada. Si am facut o analogie cu zgomotul de fond produs de computerul meu de acasa care are o groaza de ventilatoare. Seara cand ma culc si il inchid, parca s-ar opri vantul. La fel si pe strada. Nu e mai bine sa asculti o muzica placuta decat sa auzi zgomotul strazii si al traficului?  Multi dintre cei mai in varsta se mai si uita chioras la tine facand grimase la vederea castilor din urechi.

     Nu dau nici in extreme, sa ascult muzica tare in mobil pe strada sau sa imi urle boxele in casa sa se auda pana la parter. In schimb ascult muzica in fiecare zi. Ma relaxeaza. imi elibereaza aproape tot stresul. Cum sa nu mai asculti muzica? Ce conteaza ca ai 60 sau 70 de ani? Uite asta nu inteleg eu, poate ma lamureste cineva. Devenim atat de amarati incat nici muzica nu ne mai salveaza? 

     In cazul femeilor, lenea si cochetaria merg mana in mana. In cazul barbatilor e mai grav, fiindca e vorba de lene pura. Daca amesteci si o mica doza de nepasare ai imaginea perfecta. Ajung si la subiect imediat.

     Daca de soare e clar ca nu ne pasa, cum ne aparam de ploaie? Pai la barbati lenea e imensa. Daca isi pot pune o gluga in cap atunci umbrela poa' sa zaca bine mersi in cuier. Femeile pe de alta parte, au o adevarata fixatie pentru umbrelele alea mici de le bagi si in buzunar la o adica, dar care se duc naibii la primul vant mai serios. E pacat ca bate si vantul cand ploua, nu-i asa? La ele cochetaria le determina sa isi aleaga orice panarama numa' numa' s-o indese in cea mai mica poseta la nevoie. Si uite asa vad eu ieri doua cucoane care abia isi mai tineau umbrelele deasupra capului, una din ele nici nu mai avea nevoie de spite la cum arata, ori umbrela ori o punga in cap ar fi fost tot una.

     Nici maica-mea nu e mai breaza, are vreo trei umbrele din astea si nu vrea s-auda cu nici un chip de umbrelele batz desi stie foarte bine ca nu le indoaie vantul asa usor. "Ete na, sa car eu batzul ala dupa mine?" 

     Mie a inceput sa mi se cam rupa de multe chestii si daca eu ma simt bine e suficient. Asa ca am de multa vreme o umbrela batz maron foarte eleganta pe care o deschid si cand picura usor. Cineva mi-a spus ca am o atitudine de englez. Pai daca e suficient de cald de ce sa substitui umbrela cu o caciula? Doar nu mi-am cumparat-o ca s-o tin in cui. 

     In opinia mea, trebuie sa fii un pic trurli sa-ti placa sa te ploua. E romantic cand esti cu iubita sau iubitul si va sarutati in ploaie sau chiar faceti dragoste, sau cand esti atat de trist incat hoinaresti prin ploaia torentiala, dar nu mai e deloc normal sa te faca ciuciulete in drum spre scoala sau serviciu. Va zic eu ca majoritatea dintre noi nu se mai fac bine in veci

     Cand vine caldura si incepe sa bata soarele bine, imi pun problema ce ochelari de soare o sa port anul asta. Mai am o pereche dar ma gandeam sa-mi cumpar un model mai nou.

     "Ce-ar fi sa cumpar eu niste ochelari de firma?" imi spun eu in sinea mea si intru pe Goagal. Nimeresc pe un site oarecare si, cum nu inot in bani, ma uit dupa niste preturi mai acceptabile. Nu cautam o marca in sine ci un design care sa imi placa. Din pacate la 150 ron nu mi-au placut nici unii, cu toata marca lor, iar restul sa astepte pana o sa dau eu 500 lei pe niste ochelari.

     Tot navigand prin situl respectiv apare un chestionar pe care ma decid sa-l completez din lipsa de ocupatie. Printre intrebari: "Cat sunteti dispus sa cheltuiti pentru o pereche de ochelari?" si "Cumparati ochelari originali sau ati dori sa gasiti si imitatii?". Nu mai stiu cum anume era formulata a doua intrebare, am scris ce mi-am adus aminte, dar mi-a atras atentia si m-a facut sa analizez putin problema.

     O lentila cu protectie UV nu costa o avere, sa fim seriosi. Daca mai au si un design care nu te incanta cu nimic, parca nu prea iti vine sa dai atatia bani pe ei.

     Credeti ca numai firma determina preturile astea? Aaa, pai nu, stai asa ca pe langa perechea banala de ochelari, primesti si un etui simandicos de te uiti la el ca la SF-uri, plus un cefertecat de garantie si cine mai stie ce ambalaj care costa mai mult ca ochelarii.

     M-as duce pe la magazine sau chiar in centrele comerciale daca as gasi ceva. Pe langa modele de doi lei, mai gasesti si vanzatori gretosi care se uita patrat la tine cand le spui ca nu iti place nici o pereche. Eu unul nu as comenta nimic dar se baga in sufletul tau incercand sa te convinga ca au ei o pereche care iti vine ca turnata. Ce dracu sa-mi vina oameni buni? Ca 99% sunt niste dezastre ambulante care arata a ochi de broasca raioasa. Am eu vreo vina ca esti idiot si cocalar si nu stii sa aduci si o marfa mai deosebita? Restul sunt de fete, un alt procent arata ca in matrix sau imita, chipurile, ochelarii Police, si daca, dupa ce ai colindat tot orasul, gasesti o pereche faina, poti sa aprinzi o lumanare si sa zici ca ti-a pus dumnezeu mana-n cap.

     Sa mai pomenesc si ca 90% din oameni nu poarta ochelari de soare pe strada nici vara? Mai bine nu...

     Ochelarii de mai jos sunt o pereche Just Cavalli si, tineti-va bine, sunt aproape 600 ron! Vi se pare un model care sa merite banii astia?? 

sursa foto: ochelarisoare.ro

     Inca nu m-am aruncat de pe vreun bloc si nici nu m-am spanzurat, inca nu am de gand sa renunt la blog, inca nu poate sa imi treaca insa starea de tristete asa ca incerc sa reincep sa scriu.

     A fost destul de aglomerat si la serviciu mai ales pentru ca am tinut locul unei colege si la punctul principal de lucru treburile sunt mereu mai agitate.

     Multumesc celor care au incercat sa ma incurajeze si chiar si lui Ndrey care a catadicsit macar sa vizualizeze articolul. Uite ca n-am gasit la momentul respectiv decat vechiul cliseu "punct si de la capat". Imi mai spunea cineva sa fiu mai indiferent. Cand iubesti mult nu poti fi indiferent, imi pare rau, cred ca nu ai cum decat daca te fortezi. Pot pretinde ca sunt indiferent, ca totul va fi ok, dar in sufletul meu e un mare gol pe care nu stiu inca daca il va putea umple cineva. 

     A crezut oricum la inceput ca poate glumesc si m-am suparat degeaba la cuvinte spuse, zice-s-ar, fara a se vrea. Acum ma suna si nu vreau sa raspund. Pur si simplu nu pot sa-i aud vocea, nu pot. Nu stiu daca vreau sa uit dar la cat ma doare, as prefera. Ne cantonasem intr-un punct in care frustrarile amandurora, mai mult ale mele, poate, declansau certuri din orice si mai ales incepuseram sa ne observam toate defectele si sa aruncam mici sageti unul altuia. Am decis ca nu mai vreau sa fiu cel care raneste prin egoismul meu si atunci am pus punct. Daca va decide ca asta inseamna ca de fapt nici n-a fost o iubire adevarata, atunci asa sa fie, eu nu vreau sa mai rulez procese de intentie.

     Ce inteleg unii oameni din iubirea pe care le-o arati? Ce inteleg din gesturile tandre, din atentia nemijlocita, din alinturile si din dedicarea in intregime a sufletului si asa ranit si peticit de zeci de ori? NIMIC. In momentele grele in care vrei sa renunti te umplu de te iubescuri "decretand" ca au inceput sa te iubeasca, asa cum ai fi vrut de la inceput sa fie, si incetul cu incetul incepi sa crezi in cuvintele lor.

     Dar atunci cand se spune lucrurilor pe nume si cand sufletul te doare cel mai tare, gasesc de cuviinta sa-ti spuna ca nu te-au iubit niciodata asa cum ai fi meritat, o perdea frumoasa pentru "te-am mintit ca sa nu suferi". Cum sa spui cuiva mereu si mereu te iubesc tocmai cand vrei sa-ti iei inima ranita inapoi si sa pleci, iar apoi sa-l distrugi cu totul?

     Uite ca se poate iar eu sunt prostul care n-a vrut sa vada semnele si n-a avut curajul sa sufere mai din timp si mai putin iar acum plange nefericit. Daca esti radical in decizia ta, ti se arunca un simplu "eu nu cred ca nu vei mai vrea macar sa vorbim", ca un ultim os unui caine de pe strada. 

     Nu mai am nevoie de nimeni! Sa nu-si inchipuie c-am sa mai sufar macar un minut. S-a incheiat un alt capitol din care tot eu ies sifonat si lovit.

     BRD Braila e de toata jena. Sincer n-am vazut toate punctele lor de lucru, dar filialele astea de cartier imprastiate pe ici pe colo sunt de ras. In special una din ele, Danubius. Nu ma intelegeti aiurea, nu ma refer la oamenii care lucreaza acolo, ba dimpotriva sunt foarte putine doamne care lucreaza la ghiseu sau la relatii cu clientii care sa fie mai amabile si mai dragute.

     Problema sunt sediile in sine. In cazul filialei Danubius si lipsa de oameni. Scuzati expresia dar in primul rand Danubius asta seamana cu un cotet. Un cotet care e flancat de Piraeus si de Volksbank care se lafaie (degeaba) in perimetrele lor. Un cotet care vara se incinge ca la nebuni si unde sunt doua ghisee si doua birouri de relatii cu clientii din care numai unul functioneaza si unde se afla insasi responsabila de filiala (care la alte banci sta bine mersi intr-un birou inchis si n-are treaba cu publicul).

     Si te duci acolo, si te trezesti ca la ghiseu se fac si contracte, se dau si zeci de informatii in zeci de minute, se discuta situatii de cont si alte aiureli care in mod normal sunt in responsabilitatea altcuiva. 

     Si nu e singura filiala care se inghesuie in halul asta. La urma urmelor reducerea cheltuielilor ii priveste propriu si personal dar pare sa fie mai mult in detrimentul clientilor. Daca pana si amaratii de tulceni au niste sedii de banci care te lasa lat, ce-ar mai fi de zis?

     Unii oameni sunt pur si simplu needucati si prosti. Sunt constienti ca deranjeaza, ca altfel n-ar mai face-o, chiar si fara educatie, dar mai sunt si nesimtiti pe deasupra asa ca ii doare fix in fund de ceilalti. Trebuie sa incepem sa ne implicam si sa le-o spunem verde in fata ca sunt nesimtiti, ca deranjeaza si ca ar fi bine sa se controleze.

     Mergeam linistit pe strada si in spatele meu doua fufe, ca nu pot sa le numesc altfel, tiganci din cate banuiesc dar, evident, nu din astea cu fusta, si care vorbeau tare si radeau de mama focului. Desi era foarte frig si vantul batea cu putere, nu parea sa le intereseze prea mult si deja incepusera sa depaseaza nivelul admis de decibeli. Fiindca toata tagma de pitipoance de generala si liceu fac aproape la fel cand merg in grup pe strada, mi-am zis ca sunt doar agitate si le-am lasat in plata lor.

     La un moment dat insa, au tipat foarte tare insotit de rasete puternice ca sa goneasca o pisica ce se nimerise si ea pe trotuar. Cum erau si foarte aproape in spatele meu, m-am intors si le-am intrebat de la obraz daca sunt sanatoase la cap. Probabil ca le-a intrat pe o ureche si le-a iesit pe alta faptul ca le-am spus ca sunt nesimtite, ca deranjeaza si ca nu se tipa in halul asta pe strada, dar cert e ca, dupa cateva replici taioase cu mine, din care au iesit cam sifonate, s-au mai linistit.

     Ideea e ca acesti oameni trebuiesc admonestati de fiecare data cand e posibil si in asa fel incat sa priceapa macar ca lumea nu mai este dispusa sa le tolereze magariile. 

     Credeti ca adultii sunt mai rasariti? Un moscalete la vreo 60 de ani sa zic, se opreste la semafor si scuipa...va inchipuiti cum, de mi s-a intors stomacul pe dos. I-am aruncat o privire urata incercand sa-l fac sa inteleaga ca e scarbos ce a facut. Credeti ca l-a interesat? NU! A mai scuipat  de vreo trei ori in timp ce trecea strada si cum nu aveam de gand sa creez discutii pe trecerea de pietoni, am lasat-o balta. Rau am facut dar era locul nepotrivit. 

     Atunci cand putem trebuie insa sa luam atitudine. Asta daca nu suntem la fel de nesimtiti sau nu ne intereseaza deloc lumea in care traim. Stiti de fapt ce meritau pupezele care imi urlasera in spate? Sa fi fost cineva mai cu tupeu in locul meu, sa se intoarca brusc si sa le rada cate un dos de palma amandurora sa nu le mai trebuiasca prea curand. Credeti ca exagerez? As vrea eu!